De unde a început?
Harta Cronologică
2014
Ne-am decis să ne investim timpul în dezvoltarea noastră și a comunității. Astfel, apare Asociația The Da Vinci System.
2015
La un an după, ne formalizăm structura, implicând elevi în poziții de conducere, aleși prin vot democratic.
2016
Ulterior, ne dezvoltăm paleta de proiecte în cele 4 domenii de interes: cultural, economic, tehnologic și social.
2017
Eforturile noastre sunt recunoscute odată cu câștigarea titlului de ,,Cel mai bun ONG din Turda".
2018
Câștigăm primele proiecte la Gala Tineretului Clujean și ne remarcăm la nivel județean.
2019
Apare a doua componentă din structură, Asociația pentru Mobilitate Socială și Educație Democratică.
2020
Am câștigat deja peste 10 premii locale și județene, dezvoltând și primul proiect cu mai mult de 1 milion reach pe social media.
2021
Apare cea de a 3-a componentă din structura consorțiului non-profit: Asociația Civic Arieș.
2022
Cel mai performant an, în care am câștigat 11 premii, dintre care o întreagă categorie la Gala Națională a Societății Civile.
2023
Viitorul îl construim împreună!
